Cum să obții eyelinerul perfect, de un negru intens

Săptămâna trecută eram la mare iar în unele zile chiar am avut timp și pentru machiajul meu obișnuit, care include tușul de ochi negru.

Tușul meu de ochi preferat este cel subțire de tip cariocă de la Maybelline dar cumva, am reușit să îl găsesc gata uscat; îi căzuse capacul în borsetă. Oricum, am profitat de el la maxim, căci vârful tușului era deja despicat semn că și-a atins scopul iar durata utilizării lui, cerea înlocuirea acestuia.

Mai aveam un tuș de ochi, nu atât de pigmentat, negrul lui nu este atât de intens cum ar trebui, motiv pentru care nici nu intru în detalii cu privire la acel produs.

Ideea este în felul următor: am realizat că, deși nu am ajuns încă într-un magazin să îmi pot cumpăra un tuș nou, pot avea o linie de eyeliner așa cum îmi doresc. Cum am procedat? Cea mai faină mascara descoperită de mine recent este de la Lancome și se numește Monsieur Big. Are o formulă reușită în opinia mea: nici prea uscat, nici prea lichid, periuța mascarei este exact așa cum trebuie, pentru a defini frumos genele. Separă, curbează, nu încarcă deloc, indiferent de câte ori insist pe gene. De aceea, m-am gândit că pot utiliza tușul meu nepigmentat, mai exact vârful acestuia de tip cariocă pe post de aplicator, așezându-l puțin pe mascara, numai cât să colecteze puțin produs.

Rezultatul este extraordinar în opinia mea, iar concluzia este una clară: investește într-o mascara bună și poți avea un produs multifuncțional; definirea ochilor cu un singur produs! Iar mititelul are numai 2 ml și se pare că durează mult și bine, nu se consumă deloc repede. Mă gândesc serios să cumpăr mascara Lancome în varianta full size, are vreo 10 ml dacă rețin corect.

Tu ce trucuri pentru machiaj cunoști și ce părere ai despre ideea mea? Îți surâde ideea de multifuncționalitate a unui produs de machiaj? Să mai scriu astfel de articole?