Si ne dorim uitarea. Identifica sursa, cauza suferintei, caci sa treci peste necaz este chiar imposibil… Cu totii am trait diverse, unii mai abrupt decat altii, iar cei din jurul nostru n-au facut decat sa adanceasca durerea… Uita. Incearca sa gandesti mai abstract. Daca nu e posibil, alege sa analizezi mai putin. Negarea te poarta spre cai adanci si nimic nu mai e la fel. Nimeni nu va mai fi la fel, tu insuti devi un amalgam de sentimente sterse. Nu mai plangi precum traiai odata, ai ales sa uiti. Stii ca iti este imposibil, dar mintea ta a facut asta pentru tine… E improbabil sa te mai ivesti vreodata in fata unui astfel de moment dar stii. Esti convins… Timpul nu sta in loc in realitate, desi refuzi sa accepti asta. Dar trebuie sa depasesti momentul. Atat. Nu sa treci peste, nici nu se pune problema de asa ceva macar. Si timpul real asterne tumori adanci, iar tu incerci sa le astupi, sa le adancesti acolo, intr-un colt nestiut de tine insuti. Ti-e teama. Culoarea ei e ca o pata, durerea nu va sta ascunsa si te temi de asta… te temi sa nu renasca imaginea ingropata in cele mai ascunse locuri din ceea ce ai fost candva…
Minte- trup- suflet roaga-te pentru vindecarea celui ce nu mai esti si nu vei mai fi vreodata! Pentru ca a trebuit sa renasti intr-un fel sau altul…
Skip to content