Cum am invatat sa merg pe bicicleta la 23 ani, vara trecuta.
Si acum
ma minunez cum de nu am luat nici o tranta, cum de nu mi-am rupt ceva,
in conditiile in care cam toata lumea nepriceputa o pateste pana sa
prinda ,,smecheria”. Desi, daca stau bine sa ma gandesc nu stiu daca nu
cumva ,,smecheria” mea , trucul meu nu a tinut de psihic; de o dorinta
mai veche din copilarie de a invata mersul pe ,,bițigla”. Mi-amintesc si
acum, copiii, in spatele blocului, care mai de care mai viteji si
hotarati sa demonstreze fiecare ce poate. Si ce alte preocupari mai
interesante aveam la acea vreme in afara de mersul pe bicicleta,
jocurile de grup organizate, leganatul pe o hinta improvizata cu o
franghie si o bucata de lemn.. La acel moment facusem o ,,pasiune”
pentru desenatul in nisipul/ pamantul umezit de ploaie, iar cei din
jurul meu obisnuiau sa priveasca, chiar devenise o competitie-
realizam care mai de care, ce desene!… Si ce obisnuiam eu era sa
privesc salcia de care era legata o hinta improvizata, pe langa care
treceau atatia copii cu bicicleta, unii mai rapid ca altii. Si imi
imaginam cum ar fi un fel de rampa, din care sa cobori cu bicicleta in
viteza,direct din varful salciei, asemeni hintei care o lua in aceeasi
directie, dar in mintea mea nu era nici o hinta eram doar eu pe
bicicleta. Si n-am fost de fapt, ca n-a fost sa fie. Sau poate n-a fost
cine sa ma indrume.Frate-meu de altfel, singurul care poate avea timp ,
considera ca invatatul pe bicicleta se face rapid si cu multe cazaturi.
Iar eu, cum eram cam fricoasa pe atunci l-am facut sa-i para rau de mine
si n-am mai incercat.
Dupa ce am crescut am zis ca nu se mai poate sa invat ca ar fi prea greu.
Timpul a trecut si, cum am alaturi o persoana rabdatoare si care se
pricepe la orice , mi-a dat incredere. E vorba de echilibru in mersul pe
bicicleta, dar
trebuie sa iti gasesti si starea de spirit potrivita zic eu. Sa te
simti in largul tau, sa simti ca nu trebuie sa ti mana strans pe ghidon
ca altfel ai sa cazi. Sa pedalezi relaxat. Cu pedalatul a fost cam greu. Fiindca eram tinuta de scaun din mers, si cu picioarele pregatite sa ma sprijin in
caz de vreun dezechilibru, incet am prins curaj sa pun cate un picior
pe o pedala. Pentru mine a fost mai usor sa incep cu piciorul drept,
mergeam ce mergeam, pana am prins curaj si am inceput sa pedalez. E un
sentiment de nedescris, pentru mine asa a fost, sa-mi indeplinesc un vis
vechi, fara evenimente neplacute, precum cazaturi, lovituri. Si am
invatat intr-o singura zi, timp de aproape doua ore de exersat continuu,
cu my love alaturi , sustinandu-ma fizic si psihic. A doua zi deja
mergeam singura si cu viteza destul de mare. Acum ne plimbam amandoi
cand avem timp desi mi-as dori sa merg pe bicicleta in fiecare zi.
Am mentionat faptul ca invatasem cu vreo 6 ani in
urma sa merg pe scuter? Fara vreun incident neplacut, plimbari scurte
de cartier… Si nu mi-a fost frica, mai mult ma temeam in legatura cu
bicicleta.
Cam asta a fost. Cand iti doresti ceva cu adevarat,
concentreaza-te si vei reusi. Cu atat mai mult daca ai alaturi o
persoana deosebita, care te respecta, te iubeste si ar face orice pentru
tine. Sunt recunoscatoare pentru ceea ce am alaturi, asta imi da putere
si ma face sa apreciez si mai mult ceea ce conteaza cu adevarat.
Pe voi ce va motiveaza sa obtineti ceea ce va doriti? Dar sa va
indepliniti visele? Nu renuntati niciodata la ceea ce va face fericiti
fiindca asta ne defineste in fond – determinarea; si tineti minte:
,,fericirea este un drum, nu o destinatie! ”
Si cum era absolut necesar, va las cu o poza cu ,,instrumentul” in cauza 😀 (nu bagati in seama ,,decorul”)
