Cum aplici rujul tău preferat, tehnici și idei de machiaj al buzelor

Diminețile au ceva special cu siguranță. Astăzi m-am trezit devreme ca să merg la manichiură. Vin cu o veste bună către voi, e ziua internațională a rujurilor. Prilej să scriu idei de aplicare, pe care eu le folosesc și care îmi oferă rezultate frumoase.

Cum să aplici rujul, indiferent în ce nuanță ar fi, pentru o definire impecabilă și o dezvăluire perfectă a nuanței, indiferent de culoarea naturală a buzelor tale? Buzele mele, natural sunt mai pigmentate; iar asta în cazul unor rujuri, modifică puțin aspectul final al rujului aplicat.

Ce îmi place mie să fac este ca după ce hidratez bine cu un balsam de buze potrivit mie, sa neutralizez toată zona buzelor, aplicând concealer. Corectorul îmi oferă o nuanță foarte deschisă ceea ce este perfect, sporește și rezistența rujului pe care îl aplic.

No filter for photos, ca să se vadă nuanțele reale, așa cum este necesar la produsele pentru machiaj.

Următorul pas este să aplic iluminator chiar deasupra conturului buzei superioare. Difuzez fin cu ajutorul unei pensule de tip evantai. Această etapă îmi oferă un glow interesant și pune în evidență într-un mod elegant întreg machiajul buzelor.

Big thanks to Nyx Professional Makeup for the beautiful gift.

Tu ce trucuri interesante ai pentru aplicarea rujului?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *