Luna mai a fost despre un nou produs de la Bioderma, un tratament destinat tenului predispus la acnee.
Desi nu as fi crezut ca reusesc, am folosit si eu cateva zile acest produs. Am avut niste puncte albe pe frunte si desi stiu foarte bine ca nu este voie sa ne atingem fata, dar sa le mai si extragem efectiv… s-a intamplat. Iar rezultatul, sunt convinsa ca stiti care a fost si pentru ca m-am ales cu niste inflamatii (punctele albe inca sub piele) m-am tot gandit la ce pot face, pentru a grabi procesul de vindecare a pielii in acea zona. Am folosit o masca purificatoare, am spalat bine tenul cu ulei Atoderm, am pulverizat apa termala si mi-am amintit de Sebium Global Cover care era perfect pentru ceea ce aveam eu nevoie acum cateva zile: un tratament care sa actioneze la sursa imperfectiunilor, prin echilibrarea sebumului, restaurarea hidratarii, eliminarea leziunilor existente si in acelasi timp uniformizarea tenului– cu efectul unui fond de ten care mascheaza foarte bine.
Cum am aplicat eu?
Desi am tenul normal cu tendinte accentuate de sensibilitate, am aplicat tratamentul numai pe frunte iar pe restul fetei am folosit fondul meu de ten obisnuit.
O idee cam inchis la culoare acest tratament, dar s-a adaptat de minune, odata aplicat pe ten.
Pe pielea curatata cu ajutorul lui Sensibio gel spumant, am aplicat cu degetul crema compacta verde din capacul produsului pe zonele afectate si am uniformizat. Apoi am finalizat cu ajutorul cremei fluide. Aceasta crema se poate scurge cu usurinta din recipient si necesita o manevrare mai responsabila, intrucat este o formula lichida. Pe aceasta am aplicat-o prin tapotare cu pensula setting Real Techniques, care este cea mai buna pentru uniformizarea acestei texturi de produs.
cu blitz* |
Ce mi-a placut la crema fluida?
Faptul ca se poate aplica in straturi pana se ajunge la acoperirea dorita, fara ca tenul sa para incarcat iar nuanta produsului se adapteaza intr-o nuanta potrivita, naturala. In cazul meu, tenul nu se matifiaza dar in contextul dat nu pot sa spun ca a fost deranjant. In 3 zile mi-a vindecat leziunile si a avut o actiune asemeni unui exfoliant, m-a ajutat sa scap de niste puncte albe cu adevarat deranjante, pe care mi le-a scos la suprafata. Seara, dupa demachiere si curatare mi-a fost de folos apa termala si uleiul de cocos, tenul meu revine incet, incet la normal. Voi continua sa folosesc acest tratament special in cazuri extreme pe zonele problematice, local, sper totusi ca nu va mai fi nevoie.
Informatii oficiale
,,Tehnologia SeboRestore se regaseste in cel mai nou produs Bioderma, Sebium Global Cover, produs tratament ce camufleaza si trateaza acneea in acelasi timp. Crema compacta verde neutralizeaza roseatea, iar crema colorata inlocuieste cu succes fondul de ten, astfel un singur produs imbunatateste aspectul fizic atat prin actiunea sa de tratare cat si estetic prin camuflarea leziunilor nedorite.
Pe termen lung, Sebium Global Cover inseamna imbunatatirea calitatii sebumuui, cosuri si puncte negre reduse, semne acenice eliminate, putere mare de acoperire, aplicare facila si 12 ore de matifiere si rezistenta. “
Va atasez si lista de ingrediente si astept sa-mi spuneti cum vi s-a parut acest produs si daca l-ati incercat.
Astept mesajele voastre cu interes,
Stay glam, loves!