1 an de fetiță, bebelușa cu chip de om mare

Bebelușa mea pare că n-a fost nicicând bebeluș cu adevărat ori așa obișnuim să gândim, mai ales când privim la fotografiile de când era mică.

Săptămâna trecută ne găsea la Poiana Brașov; plecasem oarecum pe nepusă- masă- căci ne-am gândit și răzgândit de prea multe ori. Nu știu dacă așa ne-a transformat viața de părinți, că înainte eram mult mai chibzuiți. Dimineața zilei de miercuri ne prindea într-un hotel care m-a uimit cu mâncarea foarte bună. Iar ziua de joi era ceva cu totul deosebită pentru noi, pentru că sărbătoream primul an împlinit, din viața fetiței, departe de casă așa cum ne-am tot gândit de ceva timp. Rutina zilnică ce s-a instalat face zilele să semene prea mult între ele, iar măcar săptămâna trecută, am vrut să fie altfel.

Citeam undeva o glumă, cum că o dată ce devii părinte, nu mai pleci în concediu, doar te muți temporar cu toată casa după tine (*la propriu!) spre a-ți îngriji copilul într-o altă locație.

Și așa și este. Motiv pentru care, plănuisem eu aniversarea fetiței în avans, dar nu am luat cu noi chiar tot ce mi-am dorit. Am descoperit niște artiste, ce creează superbe piese și se adaptează foarte lejer pe cerințele clienților. Mi-am dorit un fel de decor din polistiren și am povestit în detaliu despre acest aspect. Mi s-au înțeles preferințele perfect iar rezultatul a fost excepțional. Îmi doream un cadru cu personaje din desene animate, pe care să aștern flori, doar că în final l-am păstrat simplu, numai ornat cu literele volumetrice componente pentru prenumele fetiței mele- litere stil scris de mână. Mi-am mai dorit o cifră 1, care a ieșit mai frumoasă decât gândeam eu. Pictată manual, pe o bucată de polistiren perfect decupată. Pentru că venea și ziua celei mai bune prietene a fetiței mele, m-am gândit că îi pot oferi și ei o astfel de cifră aniversară. Și aceea este deosebit de frumoasă.

Ca să fie pachetul complet, iar eu bucuroasă peste măsură, am mai primit  de la aceeași artistă și îmbrăcăminte personalizată. Mi-a luat ceva să îmi dau seama cum îmi doresc să arate iar rezultatul mi-a umplut sufletul de bucurie. Las câteva fotografii să vorbească de la sine.

În vacanța noastră de câteva zile am luat cu noi îmbrăcămintea personalizată compusă din body-ul pictat & fusta stil tutu multicoloră, dublată. Am făcut câteva poze atunci dar și ulterior, când am sărbătorit ziua de naștere.

Mulțumim din inimă, NiRal Visual Art Daniliuc Raluca & Martinescu Nicoleta- artiste desăvârșite!

One thought on “1 an de fetiță, bebelușa cu chip de om mare”

  1. Foarte frumoase ati fost amandoua!Cred ca ai fost foarte fericita in acea zi,chiar daca nu a fost poate ce ti-ai dorit,sigur iti vei aminti cu mare drag acea zi!Foarte draguta a fost imbracamintea ei!😍La multi ani!💗💗💗

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *