Șapte motive pentru care să cumperi un fotoliu calitativ de pluș

Încă de dinainte să se nască fetița am remarcat chiar și în magazine fizice fotolii speciale pentru copii, realizate din pluș. Prețurile prea mari m-au făcut să amân o potențială achiziție, cel puțin până mai creștea bebelușa; să aibă un sens obiectul în casa noastră, nu doar să ocupe loc efectiv. ⠀
Bebelușa stă de mult timp în funduleț și am fost mai mult decât bucuroasă atunci când am văzut la Allmati un fotoliu care se dechide, astfel încât copilul să poată sta și întins, dacă asta își dorește. Stilul acesta de fotolii pentru copii le aveam și noi la grădiniță iar pentru ei era o adevărată încântare să se cuibărească acolo dimineața la sosire și în orice alt moment care nu implica o activitate statică la măsuțele de lucru.⠀



Am fost astăzi la cumpărături și am revăzut într-un magazin fizic un alt model de fotoliu din pluș despre care povesteam la început de articol. Mi-am dat seama cât de mulțumită sunt ca nu l-am luat pe acela, deoarece în realitate nu este un obiect stabil, bebelușii ar putea cădea de pe el cu ușurință, datorită formei bombate și mult prea rotunjite de la șezut.⠀


Șapte motive pentru care m-am gândit că un fotoliu de pluș este necesar pentru fetița mea:⠀

  1. Sunt momente când efectiv se plictisește și de mine, ori de tatăl ei și are nevoie de timpul ei, singură, pe care ,,îl cere”. Se vede că nu-i mai intri în voie și nu îi convine nimic așadar este un moment bun să mai schimbe cuibul de joacă. ⠀
  2. Nu în patul nostru, nici în pătuțul ei, nu pe covor, în șezlongul în care oricum nu am mai pus-o de mult timp, nici pe salteluța de joacă. Și atunci un locușor nou, moale și pufos este binevenit. Numai așa, ca să mai schimbe atmosfera și energia, dar și pentru a sta liniștită că are ceva moale sub funduleț, care îi ține de cald.⠀
  3. Stă atât de frumos la joacă în acest fotoliu de pluș încât îmi e mai mare dragul să o privesc, cred că mi-am satisfăcut și un mic moft personal, atunci când i l-am luat. Îmi vine să mă cuibăresc și eu lângă ea când o văd ce frumos se joacă acolo, în plus înveselește foarte mult încăperea unde este pus plușatul.⠀
  4. Stă atât de comod în el, încât nu îmi fac griji deloc că s-ar putea răsturna, pe cât de moale și fluffy este, pe atât de bine alcătuit e în acest sens.⠀
  5. Poate că, argumentul cel mai important este că fotoliul acesta de pluș de la Almatti are dublă funcționalitate. Fotoliu simplu, când copilul pur și simplu stă în funduleț, stil canapea, își poate întinde piciorușele lejer, ori cu tot corpul; Alisa încape lejer întinsă acum. Sau pentru când nu este utilizat, ocupă foarte puțin spațiu pentru că stă pliat cu prelungirea saltelei dedesubt.⠀
  6. Este o achiziție care merită; copilul o poate folosi și când mai crește. Poate până către 4- 5 ani? Depinde mult și de constituția corpului său.⠀
  7. Materialul cu care este îmbrăcat fotoliul este unul fin, care nu ,,pierde” pluș, scame. În caz contrar, ar fi fost aiurea întrucât bebelușii mici pun gura pe orice le iese în cale.

    V-am convins? Este fotoliul de pluș un obiect drăgălaș care merită un loc în casă?

    Și pentru că era nevoie de niște jucării de pluș pe lângă fotoliu, nu puteam să renunț la Minnie și Mickey pentru că îmi doream mult să îi iau fetiței aceste jucării. M-am uitat la cele din magazine fizice și am concluzionat că Minnie & Mickey de la Allmati sunt cu mult peste calitate. În plus, au un preț mediu.⠀

    Ce părere aveți despre noile noastre jucării?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *