Picturi create de tine

Despre picturi pe numere am auzit prima dată cred că, acum 2-3 ani. Am fost în vizită la o prietenă iar fiica ei a venit să îmi arate propriile creații. Mi s-a părut frumos, impresionant, cum în ziua de astăzi cu toată tehnologia care acaparează pe oricine de la mic la mare, se mai știe a se găsi bucurie și relaxare și în altceva.

Și e migală multă, vă spun pe cât de serios, pe atât de sincer. Dar ce-i frumos pe lumea asta și se face ușor?

De când am aflat de acest tip de picturi pe numere, mi-am dorit și eu să iau neapărat două, să-mi pun răbdarea la încercare; pe a mea și pe a lui Mr. G. Căci ne dorim amândoi să realizăm tablouri.

Am început să și lucrăm la ele de câteva zile, documentez cât pot pe Stories. Mai cu Alisa la piept, alăptând sau doar alinând dorința de bebelușă dornică de imbrățișări părintești, mai cum se poate și în general seara, ca mijloc și metodă sigură cu scop de relaxare.

Râzând, glumind, am spus că pictura mea va fi gata în vreo doi ani. Sper totuși să o termin cât mai repede, lăsând gluma la o parte, căci îmi doresc nespus să o aștern pe perete. Îmi doresc să întrunească și la final sau mai exact, să-mi transmită starea de entuziasm și bucurie, nerăbdare pe care o simt acum. Scriu despre asta și simt un soi de deja-vu, e parcă am mai trăit aceeași experiență sau într-un fel, experiența aceasta este deja parte din minte, din momentul actual.

Aștept cu nerăbdare să revin cu rezultatele, nu știu însă când va fi posibil căci dimensiunile sunt destul de mari și va dura ceva până finalizăm.

Arta, pictura în sine, bucuria de a așterne culoare îmi dă o stare plăcută. Îmi doresc să transmit aceeași stare pozitivă către două dintre voi, care vor avea ocazia de a alege de la Pictorul Fericit pictura perfectă. Astfel, pe Instagram cât și pe Facebook dăm startul pentru concurs!

3 thoughts on “Picturi create de tine”

  1. Mmm,super tare,as fi încântată să pot picta un astfel de tablou! Mă duce cu gândul la tablourile goblen ce le-am cusut,însă acelea erau prin simboluri,le am și acum și copiii mei sunt super încântați să știe că sunt cusute de mine. Cred că ar fi tare fericiți să putem picta împreună și apoi să îl punem la ei in camera! Pupici și spor la pictat!🥰😘🥰😘

  2. Chiar imi doresc de ceva vreme sa pictez un asemenea tablou si sa mi.pun rabdarea la incercare.Apoi sa simt entuziasm si implinire cand il agat pe perete.☺

Leave a Reply to Simona Banica Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *