De ce să cumperi un sistem de purtare ergonomic

Scriu acest articol de afară, la aer, cu bebelușa în sistemul de purtare S2 de la Ia-mă cu tine. Am plecat neinspirată, fără să iau umbrela cum o fac de obicei dar nu plouă tare, este o adiere fină prin care plutesc stropi răcoroși, ca de vară- ploaie de vară. Am ieșit să ne facem plimbarea zilnică și Alisa a adormit ca de obicei, după 5- 10 minute. Inițial privea în jur, ca un omuleț matur ce e, de numai trei luni, însă zău, că de te uiți atent în ochii ei, așa concluzionezi. Apoi, mersul meu ce o leagănă în acest sistem și-i oferă siguranță, a îndemnat-o ca de obicei, să tragă un pui de somnic sănătos.

Prima achiziție de acest gen a fost sistemul de purtare ergonomic Bobocel. Dar înainte de toate, ce înseamnă,,ergonomic”? Am învățat și eu la rândul meu, de la persoane minunate, dornice să își împărtășească experiența; în primul rând, mulțumesc Larisei! Acel sistem care oferă copilului purtat o poziție naturală, deloc forțată, este unul ergonomic. Pe scurt, pentru a nu împiedica dezvoltarea armonioasă a corpului sugarului/ copilului, spatele acestuia trebuie să stea într-o poziție ușor arcuită, să descrie un oarecare ,,C”. Întocmai, din punct de vedere vizual, litera C. Iar piciorușele vor sta în poziția broscuță, cu genunchii mai sus, alcătuind un oarecare ,,M”.

Unde am văzut un asemenea sistem de purtare a bebelușilor? Cert este că nici eu nu mai știu sigur, dar m-a fascinat ideea de a nu trage după mine un cărucior incomod pentru o simplă plimbare. Și cel mai minunat sentiment, să îmi simt copilul aproape de piept, ,,lipit” de mine.

De ce am două sisteme de purtare ergonomice pentru bebelușa mea? Primul pe care îl am este destul de solid confecționat, adică este foarte confortabil. Atât pentru mine, cât și pentru puiul meu de omuleț. Nu m-a durut spatele absolut deloc, niciodată și am purtat-o pe Alisa mult și bine, kilometri întregi prin oraș, la pas, cu plăsuțe de cumpărături, în plus. Totuși, ne încălzim amândouă destul și din acest motiv m-am gândit la un al doilea sistem de purtare, din material mai subțire, mult mai moale. Astfel că, primul sistem de purtare Bobocel a rămas pentru Mr. G, gata reglat, să o poarte el pe bebelușă atunci când dorește. Nu mai umblu să modific cataramele și reglajele pentru că eu am sistemul de purtare S2 pe care îl voi utiliza numai eu. În acesta nu transpirăm atât de mult, atunci când sunt zile mai călduroase. Ce îmi place în plus la aceste sisteme? Au în față și niște catarame care sunt destinate alăptării. Chiar mă gândisem, o fi dificil să faci asta într-un sistem? Am avut ocazia să aflu, o dată când ne pregăteam să mergem la plimbare și din senin, bebelușa a realizat că îi este foarte foame… M-am așezat, și am dat jos o bretea, până spre umăr, dezorientată și luată prin surprindere, astfel că am uitat că am la îndemână cataramele. Dar cu prima ocazie când le folosesc, revin și vă povestesc experiența.

Am început să văd în orașul meu tot mai multe sisteme de purtare, unele mai mult sau mai puțin bine alese. Este foarte important ca oamenii să facă diferența între produsul potrivit pentru corpul celui mic, oricum în continuă dezvoltare și produsul de calitate proastă, care nu este ergonomic.

Susțin și apreciez maxim volumul de muncă și calitatea produselor românești motiv pentru care vă recomand din suflet sistemele ergonomice de purtare a bebelușilor denumite atât de simplu: ,,Ia-mă cu tine”.

Ce fel de experiență aveți cu asemenea produse și ce amintiri vă evocă?

Pentru noi se împlinește deja o lună de când ieșim aproape zilnic în sistemul de purtare și vreau să spun că pare că facem asta de o veșnicie. Ieri spre exemplu, plouase și pentru că ne-am adăpostit corespunzător, am mai rămas la aer deoarece Alisa dormea neclintită. Urcând apoi acasă, am continuat cu treaba prin casă și am spălat vase pentru prima oară, cu ea dormind așa frumos, la pieptul meu. Nu a fost cel mai ușor dar a fost cu adevărat frumos. Sunt nerăbdătoare să aflu despre experiența voastră cu purtarea bebelușilor în sisteme.

12 thoughts on “De ce să cumperi un sistem de purtare ergonomic”

  1. Nu am avut penteu băiețel,însă consider că este de mare ajutor. Cel roz parca se si observa ca e mai “bățos,si cred ca ii vine tare comod fetei.

  2. Să îți trăiască ! Cât de mult m au ajutat pe mine aceste sisteme ergonomice ..
    Ăsta meu al mic, nu stătea deloc fara mine, și numai așa mai făceam și eu ceva…
    Recomand!!!! Pupici

  3. Cred ca pentru mamici este foarte bine sa se gaseasca cele mai bune solutii pentru a nu afecta coloana. Probabil cat sunt bebeii micuti, nu e asa mare problema, dar cand cresc si tot vor in brate :))) incep si durerile de spate. Zic si eu, nu am avut copii, nu stiu cum este.

Leave a Reply to Denisa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *